INSEMNARI: SAT STAMATE COMUNA FANTANELE JUDET SUCEAVA

Stamate este o localitate în comuna Fântânele din judeţul Suceava.

Istoric

Din arhivele comunei, există o monografie bazată pe date reale, cât şi pe prezumţii, ipoteze culese de la bătrânii satului. Această descriere nu precizează data exactă a înfiinţării acestui sat, în schimb aduce date bogate din sec. al XVII-lea, păna în 15 noiembrie 1941, dată când a fost redactată monografia satului Stamate.

Este o strânsă legătură ca început de formare între satul Băneşti şi satul Stamate, care se despart printr-o uliţă. Un trecut istoric îndepărtat şi o persoană ce-a existat în sec. al XVII-lea cu legături strânse printre locuitorii acelui timp ce i-a veşnicit numele. Este vechiul proprietar-boier Ştefan Stamate, din vremea domniei lui Antioh Cantemir. În aceea vreme satul Stamate se întindea de pe culmea dealului numit Valea Lacului de la casa lui "Iordăchel", unde în anii 1941 mai exista o piatră de hotar şi pâna la culmea dealului ce coboară la iazul dinspre satul Fântânele, azi Băneşti până la (casa lui Serban).

De la acest boier a rămas şi Biserica de lemn din Băneşti construită în încheieturi, fără cuie. La un moment dat acest boier a împărţit moşia în doua părţi, oprindu-şi partea dinspre nord care se mărginea cu domeniul Băluşeniilor (vechea denumire a satului Stamate - Băluşeni). Boieri puternici pretendenţi la domnie, ce locuiau în Dumbrăveni i-au dat numele moşiei şi satului de Stamate dinspre Băluşeni şi prescurtat s-a numit Băluşeni-Stamate, cealaltă a vândut-o şi s-a numit Stamate - Băneşti, apoi Băneşti.

Biserica de lemn din Băneşti s-a păstrat intactă, iar cumpărătorul moşiei din vestita familie Cănănău a ridicat-o fără s-o desfacă şi i-a aşezat o temelie de piatră acoperind-o cu draniţă.

Biserica

Mai târziu satul Stamate dinspre domeniul Băluşenilor s-a extins şi dincolo de Valea Lacului, unde de acelaşi boier s-a construit o bisericuţă de lemn, un teren foarte bine ales ca vedere generală, construindu-se în aproape şi o casă de locuit. După schimbarea proprietarului moşiei, noul proprietar fiind Costachi Miclescu, săteni în frunte cu preotul Simion Simionescu au făcut cărămidă şi temelie din piatră grea, au ridicat în cumpene câte o porţiune din haizaşul bisericii clădind pereţii din cărămidă şi au acoperit-o cu şindrilă. Acestă bisericuţă era fără pod şi fără pictură: icoanele fiind în alb. Costachi Miclescu fiind rudă cu mitropolitul Calinic Miclescu, a adus pe vestitul pictor al acelui timp,numit Strejescu, care a pictat catapeteasma. Tot acest boier a făcut şi cinci clopote cumpărând şi cărţile de ritual. Moşia a fost vândută lui Iordache Ciolac, ginerele lui Bezedea Morruzzi. I. Ciolac a vândut moşia familiei Ghika din Dumbrăveni care a vândut-o fraţiilor Samoil şi Moise Casstiner care la rândul său a vândut-o lui Bogdan Ciomac. Ca slujitorii ai bisericii aici au fost: preot Simion Simionescu,urmat de Ioan Simionescu iar de la anul 1911 a venit aici preot Gh. Castiniu. Preot ce a reparat biserica în doua rânduri în anul 1923 şi anul 1938, cu sprijinul localniciilor. Tot acest preot a construit şi o casă parohială, cheltuind personal bani şi muncă.

Şcoala

Alexandru Ioan Cuza a contribuit tot mai mult la dezvoltarea învăţămîntului acelui timp prin elaborarea legii şcolare cu obligaţia şcolară. În acest sat, şcoala primară a luat fiinţă în anul 1883, nu era o clădire proprie, ci se ţine-au cursurile prin case mici, închiriate. Timp de 10 ani pâna în anul 1893 nu s-au găsit în arhiva şcolii registre care să ateste cine şi în ce mod au învătat elevii. De la 1893 s-au găsit registre :condică de prezenţă, matricolă şcolară, cataloage şi registre de corespondenţa. Învăţătorul Vasile Grigoriu a educat copii satelor Stamate şi Băneşti, fapt ce duce la ideea că ambele sate au luat fiinţă prin aceeasi perioadă la moşia aceluiaşi boier.

Notările din aceea perioada relevă faptul că elevii ce urmau cursurile primare, erau mai mult băieţi,a cărui părinţi aveau situaţii materiale bune. Din anul 1903 pană în anul 1906 aici a fost director Savel Manoliu - tânăr, entuziasmat cu convingere a contribuit la ridicarea nivelului culturii aici cât şi în satele mai mari, exemplu: Dumbrăveni, Siminicea,Corni, director ce a pus devotament în educarea elevilor acelor vremi. Este transferat în satul Dolheşti locul său fiind luat de Titus Scriban, director până în anul 1923.

În această perioadă Casa Şcoalelor a construit numeroase şcoli, Titus Scriban îşi aduce aportul în construirea unei şcoli impozante, vrednică pentru cel mai mare sat din comună. Se spune că ar fi fost bun prieten cu prefectul judeţului (satul aparţinea de judeţul Botoşani) din anul 1910 pe nume Mavrocordat, care l-a ajutat răspuzând la dorinţa directorului, căci a dispus a se clădi şcoala pe grădina donată de preotul Simionescu în satul Stamate, cladire impunătoare, aşezată într-o poziţie admirabilă de unde-ţi puteai roti ochii peste intreg satul. De menţionat că şi prefectul era mulţumit de serviciile aduse de către tatăl învăţătorului, la buna organizare a progresului satului, fiind administratorul moşiilor sale.

Clădirea şcolii a fost construită din pământul grădinei, iar ca arhitect a fost Gh. Vasiliu, foarte cunoscut la aceea vreme datorită măiestriei sale, având la activul său clădirea şcolilor din Tudora, Siminicea, Burdujeni sat, precum şi Bucecea. Un mare binefăcător, acest arhitect avea una din cele mai frumoase gospodării în satul Siliştea, se spune că mulţumirea acestuia era să-şi viziteze construcţiile.

Şcoala are lungimea de 24 m cu două săli foarte spaţioase, o sală având lungimea de 11 m iar lăţimea de 7 m. În anul 1923 T. Scriban iese la pensie, se retrage la Botoşani in una din casele proprii,spre odihnă.Locul său este luat de Gh. Costineanu care o administrează până în anul 1927. Din anul 1927 locul este luat de către Gh. Bercea,transferat de la şcoala din Văratec, odată cu retragerea din învăţământ a d-lui Gh. Costiniuc. De la această şcoală elevi au ocupat funcţii de :ofiţeri, profesori învăţători,impegaţi,şefi de gară.

Din anul 1922 elevii din satul Băneşti nu mai urmează cursurile în alt sat având propria şcoală.

Căminul cultural

A avut o activitate rodnică în perioada războiului,aici s-a format Crucea Roşie cu scopul de-a ajuta răniţii şi soldaţii ce treceau prin gara Vereşti, precum şi pentru strângerea de ajutoare pentru răniţii din Botoşani. S-a format aici şi un "ajutor mutual" cu scopul de ajutor reciproc.

În prezent

Locuitorii acestui sat îşi desfăşoară activitatea în diferite structuri ale micilor şi marilor întreprinzători, precum şi cu creştera animalelor şi agricultură, fiind cunoscuţi în zonă şi nu numai, pentru producţia şi comercializarea de cartof, varză, morcov, ceapă şi altele.