miercuri, 31 decembrie 2008

Nunta de Aur pentru 17 cupluri din comuna Fantanele


La împlinirea a 50 de ani de căsătorie de către 17 cupluri din comuna Fântânele, Primăria şi Consiliul Local al comunei Fântânele a organizat pe data de 26 decembrie 2008 o festivitate ce a debutat cu un tedeum religios oficiat de preotul Marţineac Ilie la biserica Sfântul Gheorghe din satul Băneşti, urmat apoi de înmânarea unor premii în bani, diplome, flori şi şampanie. În continuare, cuplurilor li s-a oferit o masă festivă, ocazie cu care s-au depănat amintiri despre viaţa lor, amintind de faptul că reţeta succesului longevităţii căsătoriei lor este: iubirea, îngăduinţa, încrederea în partenerul său precum şi credinţa în Dumnezeu. Este un moment unic din viaţa lor şi un exemplu de urmat pentru noi toţi. Primarul Gheorghe Cornea a ţinut să precizeze că nu este prima manifestare de acest gen, aceasta fiind la cea de-a III-a ediţie, şi că îşi doreşte ca fiecare dintre noi să ajungem să sărbătorim Nunta de Aur. Festivitatea s-a încheiat cu un spectacol oferit de Fanfara din Stamate, invitaţi fiind Mirela şi Loredana Aanei.

Articol de Ionel Curcan

Un comentariu:

Unknown spunea...

I can see that you are putting a lot of time and effort into your blog and detailed articles! I am deeply in love with every single piece of information you post here


Study In UK